CEDO decide: România trebuie să schimbe legea! Medicina şi avocatura pot fi practicate în acelaşi timp

Astăzi, 14 ianuarie 2014, Curtea Europeană de la Strasbourg (CEDO) a hotărât, printr-o premieră juridică europeană, în cauza Mateescu v. România, că practicarea profesiei de avocat nu este incompatibilă cu practicarea profesiei de medic.

În esenţă, domnul doctor Mircea Mateescu s-a plâns Curţii Europene cu privire la refuzul autorităţilor Statului Român de a-i permite să practice în acelaşi timp avocatura şi medicina, susţinând în faţa Instanţei de la Strasbourg, prin avocatul său, doamna Diana-Elena Dragomir, că se încalcă dispoziţiile Convenţiei Europene întrucat este obligat să aleagă între practicarea uneia dintre cele două profesii liberale.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că autorităţile Statului Român au încălcat Articolul 8 din Convenţia Europeană atunci cand i-au interzis domnului doctor Mircea Mateescu să intre în Barou şi să practice avocatura, fiind în acelaşi timp şi medic şi avocat.

Urmare a acestei condamnări, Statul Român trebuie să îşi schimbe legislaţia astfel încât să permită practicarea, simultan, a profesiei de medic şi a celei de avocat,  pentru a nu atrage noi condamnări ale CEDO pentru nerespectarea dispoziţiilor Convenţiei Europene.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului – şedinţa din 03 noiembrie 2013

Văraru vs. România (nr. 35842/2005)

Cauza are la baza memoriul formulat de reclamantul Diodor Neculai Văraru care s-a plans Curtii Europene de faptul că instanţele nationale nu au audiat persoanele care au depus mărturie împotriva sa în faza de urmarire penală.

 În noiembrie 2002, reclamantul a fost trimis în judecată pentru ca a condus pe drumul public un autovehicul fără permis, pentru fals în declarații și ultraj. Acuzaţia de ultraj s-a intemeiat pe depozitiile unor martori, luate de poliție în absența reclamantului, care au declarat ca reclamantul l-ar fi lovit pe unul dintre polițiști, atunci cand autovehiculul sau a fost oprit de echipajul de politie. Deşi citaţi în instanţă, aceşti martori nu s-au prezentat la audieri. Instanța de judecată a ajuns la concluzia că este imposibil să interogheze martorii acuzarii și a ordonat ca declarațiile lor să fie citite în şedinţă publică. Printr-o hotărâre din octombrie 2003, reclamantul a fost condamnat la 2 ani de închisoare.

Reclamantul a atacat hotărârea cu apel și a solicitat, printre altele, să fie audiate persoanele care au dat declaraţii împotriva lui. Apelul a fost respins în februarie 2005, iar în septembrie 2005, prin hotărârea din recurs s-a menţinut solutia din hotărârile anterioare, din fond si apel.

Invocând articolul 6 par. 1 (dreptul la un proces echitabil) si par. 3 lit. d (dreptul de a solicita audierea martorilor acuzării) din Convenţie, reclamantul s-a plâns Curţii Europene a Drepturilor Omului de faptul că a fost condamnat pentru ultraj in baza declaraţiilor unor martori pe care nu le-a putut contesta  si ai căror autori nu au putut fi audiaţi.

Instanţa de la Strasbourg a constatat că a existat o încălcare a articolului 6 par. 1 (dreptul la un proces echitabil) si par. 3 lit. d (dreptul de a solicita audierea martorilor acuzării) din Convenţie, şi a obligat Statul Român să îi plătească reclamantului suma de 2.500 Euro cu titlu de daune morale şi 750 Euro, cheltuieli de judecată.

Sursa: http://www.echr.coe.int

Curtea Europeană a Drepturilor Omului – şedinţa din data de 19 noiembrie 2013

Parohia Greco-Catolică Bogdan Vodă vs. România (nr. 26270/2004)

Reclamanta, Parohia Greco-Catolică Bogdan Vodă, face parte din Eparhia Greco-Catolică de Maramureş, Biserica Română Unită cu Roma, şi este situată in satul Bogdan Vodă, România.

Cazul are ca obiect litigiul dintre două grupuri religioase din satul Bogdan Vodă,  Biserica Greco-Catolică şi Biserica Ortodoxă. Astfel, Parohia Greco-Catolică Bogdan Vodă s-a plâns Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţată în favoarea sa de către o instanță naţională, în ianuarie 1998. Prin această hotărâre, Parohia Ortodoxă din satul Bogdan Vodă a fost obligată să permită Parohiei Greco-Catolice Bogdan Vodă, să desfășoare slujbe religioase într-una din bisericile locale, care au aparţinut iniţial Parohiei reclamantei insa, urmare a desfiinţării forţate a Bisericii Greco-Catolice, in anul 1948, au trecut în proprietatea Bisericii Ortodoxe.

Ca urmare a respingerii recursului în anulare, Parohia Greco-Catolică a obţinut un titlu executoriu în ianuarie 2001. Cu toate acestea, încercările executorilor judecătorești de a pune in executare hotarârea au fost oprite de protestele violente ale celor aproximativ 300 de săteni ortodoxi.

Reclamanta a formulat o plângere la Parchetul din localitate în noiembrie 2002, dar a rămas fără răspuns, și cel mai recent – în ianuarie 2009 – încercările de a executa hotărârea au fost oprite, deoarece preotul ortodox din localitate a refuzat să se conformeze hotărârii.

Invocând Articolul 6 par. 1 din Convenție (accesul la justiţie), reclamanta s-a plâns Curții Europene a Drepturilor Omului de faptul că hotărârea judecătorească din ianuarie 2001 nu a putut fi executată nici până în prezent.

Instanţa de la Strasbourg a constatat că a existat o încălcare a Articolului 6 par. 1 din Convenţia Europeană (accesul la justiţie), şi a obligat Statul Român să îi plătească reclamantei suma de 4.000 Euro cu titlu de daune morale şi 300 Euro, cheltuieli de judecată.

Enculescu vs. România (nr. 20789/2007)

Cauza are ca obiect plângerea formulată de reclamantul Marian Enculescu, în ceea ce priveşte procedura iniţiată de acesta împotriva unei terţe persoane pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, procedură începută în august 1996. Între primul termen de judecată din noiembrie 2002 şi soluţionarea definitivă a cazului din aprilie 2010, instanţele române au pronunţat 11 hotărâri cu privire la cererea pe latură civilă formulată de reclamant.

Invocând Articolul 6 par. 1 din Convenție (dreptul la un proces echitabil într-un termen rezonabil), reclamantul s-a plâns Curții Europene a Drepturilor Omului, in special, de durata excesivă a procedurilor naţionale.

Înalta Instanţă Europeană, constatând încălcarea Articolului 6 par. 1  din Convenţia Europeană (durata excesiva a procedurii), a decis ca Statul Român să plătească reclamantului suma de 3.600 Euro cu titlu de daune morale si 615 Euro, cheltuieli de judecată.

Macovei vs. România (nr. 28255/2008)

Reclamantul, Mihai Macovei, a fost condamnat, în anul 2007, la 20 de ani închisoare pentru uciderea partenerului sau. În prezent, acesta îşi execută pedeapsa în Penitenciarul Aiud. Reclamantul a fost încarcerat din februarie 2008 până în iunie 2008 în Penitenciarul Jilava-Bucureşti, iar apoi transferat la Penitenciarul Aiud, unde îşi execută pedeapsa şi în prezent.

Invocând articolul 3 din Convenția Europeană (interzicerea tratamentelor inumane și degradante), reclamantul s-a plâns Curții Europene a Drepturilor Omului de condițiile de detenție precare din penitenciarele Jilava-Bucureşti şi Aiud.

Instanţa de la Strasbourg, constatând că a existat o încălcare a Articolului 3 din Convenţia Europeană (tratament degradant) cu privire la condițiile de detenție din penitenciarele Jilava-Bucureşti şi Aiud, a obligat Statul Român să îi plătească reclamantului suma de 8.000 Euro cu titlu de daune morale.

Someşan şi Butiuc vs. România (nr. 45543/2004)

Cauza are ca obiect plângerea formulată de reclamanţii Claudiu-Horaţiu Someşan şi Gina-Ioana Butiuc, în ceea ce priveşte un articol, de cinci pagini, implicându-i pe reclamanţi într-un scandal sexual, publicat în luna mai 2002, în ziarul local Bihoreanul, precum şi acţiunile ulterioare de defăimare cu privire la reclamanţi.

În urma publicării articolului, reclamanţii au depus o plângere penală împotriva jurnalistului şi a sursei acestuia pentru calomnie şi defăimare. Plângerea a fost respinsă în luna mai 2003, reţinându-se conţinutului real al articolului şi faptul că jurnalistul nu a avut intenţia de a insulta sau de a defăima solicitanţii. Reclamanţii au declarat apel, însă acesta a fost respins în iunie 2004.

Invocând articoulul 8 din Convenția Europeană (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie), reclamanţii s-au plâns Curţii Europene a Drepturilor Omului de violarea dreptului lor la reputaţie prin acuzaţiile false publicate în articol si de faptul că instanţele române nu au reuşit să remedieze acest lucru, neţinând cont de faptul că reclamanţii nu erau persoane publice şi că afirmaţiile din articol nu au contribuit la o dezbatere de interes public general.

Analizând cauza, Curtea Europeană a constatat încălcarea articolului 8 din Convenţia Europeană (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie) și a obligat Statul Român să îi plătească reclamanţilor suma de 4.500 Euro cu titlu de daune morale.

Ulariu vs. România (nr. 19267/2005)

Reclamantul, Dan Gabriel Ulariu, director general al unei societăţi, a fost urmărit de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru cauzarea de pierderi Trezoreriei Statului şi pentru fapte de corupţie. Acesta a fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Instanţele naţionale au constatat ca fiind întemeiate acuzaţiile de dare de mită, în special, pe baza probei cu interceptarea convorbirilor telefonice.

Invocând articoulul 8 din Convenția Europeană (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie), reclamantul s-a plâns Curţii Europene a Drepturilor Omului de faptul că ascultarea telefonului a reprezentat o încălcare a dreptului la respectarea vieţii private.

Instanţa de la Strasbourg a constatat că, în speţă a existat o încălcare a Articolului 8 din Convenţia Europeană (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie), dar a respins cererea reclamantului de satisfacţie echitabilă.

Sursa: http://www.echr.coe.int

Curtea Europeana a Drepturilor Omului – sedinta din data de 05 noiembrie 2013

Braniște vs. România (cauza nr. 19099/2004)

Cauza are ca obiect plângerea formulată de reclamantul Ion Braniște în baza Articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului (protectia proprietatii), cu privire la imposibilitatea de a folosi si bucura de proprietatea terenului asupra căruia acesta si familia sa au obținut recunoasterea dreptului de proprietate.

Printr-o hotărâre definitivă pronunțată în anul 2002, d-lui Braniște si rudelor sale li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unui teren naționalizat. Pe terenul respectiv se aflau două clădiri ridicate de două cooperative în temeiul unui drept de folosință cu titlu gratuit asupra terenului, astfel încât reclamantul și rudele sale nu au putut intra în posesia terenul câștigat în instanță.

Ca urmare a unei litigiu între cele două societăți cooperative și dl. Braniște, cererea de înscriere a terenului în cartea funciară a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă pronunțată în anul 2006.

Între timp, dl. Braniște a înaintat o cerere reconvențională solicitând plata unei chirii pentru terenul ocupat. Cererea sa a fost respinsă, iar reclamantul nu a declarat apel.

Prin două hotărâri definitive pronunțate în anul 2007, respectiv 2008, instanțele naționale au respins cererile celor două societăți, prin care acestea solicitau anularea titlului de proprietate, și au menținut validitatea acestuia.

La data de 05 noiembrie 2013, Instanța Europeana de la Strasbourg a constatat că a existat o încălcare a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție (protectia proprietatii) cu privire la perioada cuprinsă între 2 octombrie 2003 – 3 martie 2005, și a obligat Statul Român să-i plătească reclamantului suma de 13.000 de Euro cu titlu de daune.

Sursa: http://www.echr.coe.int

Alte cauze soluţionate de CEDO în octombrie 2013

Anderco vs. România (cauza nr. 3910/2004)

Reclamantul, Horea Ștefan Anderco este fostul primar al municipiului Satu Mare. În noiembrie 2002 Parchetul National Anticorupție a decis începerea urmăririi penale a domnului Anderco. Acesta a fost pus sub acuzare pentru luare de mită și abuz în serviciu contra intereselor publice și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Măsura de arestare preventivă a fost ulterior prelungită de câteva ori.

Invocând articolul 5 par. 3 (dreptul la libertate și siguranță) şi par. 4 (dreptul de a obţine o decizie care să statueze cu celeritate asupra legalității detenției sale) din Convenţie, petentul s-a plâns Curţii Europene a Drepturilor Omului de faptul că parchetul și instanțele naționale s-au bazat pe motive stereotipe în justificarea necesității prelungirii arestării sale preventive. De asemenea, reclamantul a susținut că instanțele naționale nu au soluţionat cu celeritate recursul înaintat împotriva măsurii de arestare şi că i s-a încălcat dreptul său la apărare.

Instanța de la Strasbourg a constatat că au existat încălcări ale articolului 5 par. 3 (dreptul la libertate și siguranță), respectiv par. 4 (dreptul de a obţine o decizie care să statueze cu celeritate asupra legalității detenției sale) din Convenţia Europeană, pe de o parte, deoarece instanțele naționale nu au soluţionat cu celeritate recursul înaintat de reclamant împotriva măsurii de arestare preventivă, iar pe de alta, deoarece reclamantul și avocații săi nu au fost prezenți la audierea din iulie 2003 referitoare la prelungirea măsurii arestării preventive.

Petentul nu a formulat o cerere de satisfacție echitabilă, dar Curtea Europeană a obligat, însă, Statul Român să plătească d-lui Anderco suma de 60 Euro, cheltuieli de judecată.

Hogea vs. România (cauza nr. 31912/2004)

Reclamantul, Petrică Hogea, în contextul privatizării unei companii comerciale, a fost suspectat de încheierea unor acorduri nelegale cu ceilalți participanți la licitație, cu scopul de a achiziționa compania la cel mai mic preț posibil. Dl. Hogea susține că a fost condamnat de Curtea de Apel fără a fi audiat și fără a fi examinate probele care au determinat instanțele de fond să îl achite.

Invocând articolul 6 par. 1 din Convenţie (dreptul la un proces echitabil), reclamantul s-a plâns Curţii Europene a Drepturilor Omului de faptul că nu a beneficiat de un proces echitabil.

Analizând cauza, Înalta Instanţă Europeană a constatat încăcarea Articolului 6 par. 1 din Convenţie (dreptul la un proces echitabil) şi a hotărât că Statul Român să îi plătească reclamantului suma de 3.000 Euro cu titlu de daune.

S.C. IMH Suceava S.R.L. vs. România (cauza nr. 24935/2004)

Cauza are ca obiect plângerea formulată de compania reclamantă, S.C. IMH Suceava S.R.L., în temeiul articolului 6 par. 1 din Convenţie (dreptul la un proces echitabil).

În anul 2003, autoritățile au amendat compania reclamantă și au confiscat o benzinărie aflată în proprietatea acesteia. Astfel, societatea comercială s-a plâns în fața Curții Europene a Drepturilor Omului de încălcarea dreptului său la un proces echitabil, susținând că, în cadrul recursului înaintat de Garda Financiară, instanțele naționale au interpretat în mod diferit probele examinate în prealabil în timpul contestatiei înaintată de compania reclamantă împotriva amenzii impuse de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava.

În prezenta speță, Curtea de la Strasbourg a constatat că a existat încălcarea articolului 6 par. 1 din Convenţie (dreptul la un proces echitabil), însă a respins cererea de satisfacție echitabilă formulată de societatea comercială petentă.

Ali vs. România (nr. 30595/2009)

Cauza are ca obiect plângerea formulată de reclamantul, Ahmad Ali, cetățean sirian, în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie la care a fost supus în Penitenciarul Jilava, unde a fost transferat în decembrie 2008 pentru a-și executa pedeapsa. Acesta fusese în prealabil condamnat la 13 ani de închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de droguri.

Invocând articolul 3 din Convenție (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante), reclamantul s-a plâns Curţii Europene a Drepturilor Omului de supraaglomerarea celulei și de condițiile de igienă precară din Penitenciarul Jilava.

Înalta Instanţă Europeană a constatat încălcarea articolului 3 din Convenţia Europeană (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante) cu privire la condiţiile de detenţie la care reclamantul a fost supus în Penitenciarul Jilava, şi a obligat Statul Român să îi plătească reclamantului suma de 3.000 Euro cu titlu de daune morale.

Şandru vs. România (nr. 33882/2005)

Cauza are ca obiect plângerea formulată de reclamantul Alexandru Șandru în ceea ce privește procesul intentat împotriva sa în 2006 pentru comiterea infracțiunii de viol.

În data de 8 aprilie 2005, reclamantul a fost reținut și pus sub arest. Acesta a fost arestat preventiv până în data de 31 martie 2006, atunci când a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare. Petentul a atacat cu apel sentința de condamnare la pedeapsa cu închisoarea. În același timp, procurorul și victima au declarat, şi ei, apel, astfel încât în septembrie 2006, curtea de apel a menținut condamnarea și a mărit pedeapsa la 7 ani de închisoare.

Invocând articolul 5 par. 4 din Convenţie (dreptul de a obţine o decizie care să statueze cu celeritate asupra legalității detenției sale), reclamantul s-a plâns Curţii Europene a Drepturilor Omului de faptul că nu a avut un reprezentant legal în perioada iulie-august 2005, atunci când instanțele naționale au revizuit periodic arestarea sa preventivă, și că în alte împrejurări asemănătoare nu a fost adus în fața instanței.

Mai mult, reclamantul s-a mai plâns şi de încălcarea articolului 6 din Convenţia Europeană (dreptul la un proces echitabil și dreptul de a audia sau de a solicita audierea martorilor acuzării), susținând că procesul, condamnarea și apelurile ulterioare au fost neechitabile, întrucât nu i s-a aprobat solicitarea de a audia partea vătămată.

Instanţa de la Strasbourg a constatat că a existat o încălcare a articolului 5 par. 4 din Convenție (dreptul de a obţine o decizie care să statueze cu celeritate asupra legalității detenției sale) privind şedinţele de judecată din lunile iulie şi august 2005, precum şi încălcarea articolului 6 par. 1 si 3 lit. (d) din Convenţia Europeană (dreptul la un proces echitabil și dreptul de a audia sau de a solicita audierea martorilor acuzării) întrucât nu i s-a aprobat solicitarea de a audia partea vătămată, şi a obligat Statul Român să îi plătească reclamantului suma de 4.500 Euro cu titlu de daune morale.

Sursa: http://www.echr.coe.int

Curtea Europeană a Drepturilor Omului – şedinţa din 01 octombrie 2013

Gonța vs. România (nr. 38494/2004)

Reclamantul, Gheorghe Gonța, a fost reținut în data de 30 mai 2003 sub suspiciunea de trafic de droguri. Deși a fost inițial achitat în data de 4 octombrie 2005, instanța l-a condamnat ulterior la 7 ani de închisoare, printr-o hotărâre pronunțată la data de 4 decembrie 2008.

Invocând articolul 5 par. 3 din Convenție (dreptul la libertate și la siguranță), reclamantul s-a plâns Curții Europene a Drepturilor Omului de faptul că durata arestului preventiv a fost nerezonabilă și că instanțele naționale nu au motivat prelungirile repetate ale arestului preventiv.

Instanţa de la Strasbourg a constatat că a existat o încălcare a articolului 5 par. 3 din Convenție (dreptul la libertate și la siguranță), şi a obligat Statul Român să îi plătească reclamantului suma de 3.000 Euro cu titlu de daune morale.

Cotleț vs. România (nr. 49549/2011)

Cauza are ca obiect plângerea formulată de reclamantul Silvestru Cotleț în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie la care a fost supus în Penitenciarul Botoșani, în perioada 11 iulie – 9 septembrie 2011 și 11 noiembrie 2011 – 6 ianuarie 2012, în urma condamnării la 6 luni de închisoare printr-o hotărâre definitivă pronunțată în iulie 2011.

Invocând articolul 3 din Convenție (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante), petentul s-a plâns Curții Europene a Drepturilor Omului în special de supraaglomerarea celulei, de lipsa de igienă, precum și de proasta calitate a hranei.

Inalta Instanta Europeana a constatat încălcarea articolului 3 din Convenţia Europeană (tratament degradant) cu privire la condiţiile de detenţie la care reclamantul a fost supus în Penitenciarul Botoșani, şi a obligat Statul Român să îi plătească reclamantului suma de 600 Euro cu titlu de daune morale și 25 Euro, cheltuieli de judecată.

Leontin Pop vs. România (nr. 1956/2006)

Reclamantul, Leontin Pop, a fost reținut în data de 10 aprilie 2003 sub suspiciunea de trafic de droguri. În data de 4 octobrie 2005, acesta a fost pus sub acuzare și ulterior condamnat la 8 ani de închisoare printr-o hotărâre definitivă pronunțată la 14 iunie 2007.

Invocând articolul 5 par. 3 din Convenție (dreptul la libertate și la siguranță), reclamantul s-a plâns Curții Europene a Drepturilor Omului de faptul că durata arestului preventiv a fost nerezonabilă și că instanțele naționale nu i-au furnizat decât o motivare succintă a deciziei lor de a-l reține în arest preventiv.

Instanţa de la Strasbourg a constatat că a existat o încălcare a articolului 5 par. 3 din Convenție (dreptul la libertate și la siguranță) şi a obligat Statul Român să îi plătească reclamantului suma de 3.000 Euro cu titlu de daune morale.

Țicu v. România (nr. 24575/2010)

Reclamantul, Nicolae Ţicu, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru complicitate la comiterea infracțiunii de tâlhărie având ca urmare moartea victimei. În prezent, acesta își execută pedeapsa în Penitenciarul Bacău.

În copilărie, reclamantul a suferit de o boală care a avut drept consecință întârzierea dezvoltării intelectuale și fizice.

În temeiul articolului 3 din Convenție (interzicerea torturii, a tratamentului inuman sau degradant), reclamantul s-a plâns Curții Europene a Drepturilor Omului de condițiile de detenție precare din diferite penitenciare în care și-a executat pedeapsa, în special de supraaglomerarea celulei și de lipsa îngrijirilor medicale necesare. Reclamantul a imputat autorităților faptul că s-au sustras obligației de a desfășura o anchetă eficientă cu privire la atacurile împotriva sa de către ceilalți deținuți.

Analizând cauza, Curtea Europeană a constatat încălcarea articolului 3 din Convenţie (tratament inuman sau degradant) cu privire la condiţiile de detenţie, precum și încălcarea articolului 3 din Convenţie (procedură) cu privire la absența unei anchete eficiente desfășurate de autorități referitoare la relele tratamente invocate de reclamant. Curtea a obligat Statul Român să îi plătească reclamantului suma de 24.000 Euro cu titlu de daune morale și 350 Euro, cheltuieli de judecată.

Sursa: http://www.echr.coe.int

Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.